Halloween again I- pregătiri pentru cei mai faini dovleci

Nu știu alții cum sunt, dar pentru noi Halloween-ul e o perioadă de mare distracție și dincolo de toate lipiturile, pânzele de păianjen selfmade care invadează grădina, dovlecii mereu prea puțini – e timpul de demonizare a bau-baului. Aș vrea sa îmi dau credit pentru găselnița asta, dar aparține în totalitate copiilor, ei singuri au ajuns la concluzia că monștii sunt falși, așaaaa – ca ăia de Halloween.:)
E vremea să ne organizăm puțin deci! Și ca să nu uit ceva și să vă vină și vouă ușor, o să o iau pe puncte: azi, pregătirea materialelor pentru cei mai haioși sau fioroși dovleci!
Sculptez dovleci de fiecare Halloween de 5 ani și în toată perioada asta am încercat toate cuțitele din casă, șurubelnițe, cuttere. Am mai spus-o acum vreo 2 ani și re-confirm: cel mai ușor sculptezi dovleci cu un set de instrumente speciale, care poate fi cumpărat acum și de  aici, instrumente care își au rolul lor, după cum o să explic imediat.

13133_1

La prima vedere, ai spune că ce poți face cu jucăriile astea, mai ales la dovlecii mari, cu coaja groasă? Ei, poți să faci ce vrei, să dai orice formă, să te transformi, spre surprinderea ta, în mare artist-sculptor de dovleci. Nu mă crede însa pe cuvânt, încearcă și anunță aici pe urmă ce ți-a ieșit! :)

Pe larg despre instrumente:

  • fierăstraiele te vor ajuta să realizezi orice fel de tăietură, oricât de complicată. Vei putea să urmărești conturul oricărui șablon: folosește fierăstrăul mare (cu mâner alb în poză) pentru a face capac dovleacului și a realiza tăieturile mai mari din șablonul ales. Fierăstrăul mai mic, cu mâner portocaliu, te va ajuta să redai și cele mai fine linii ale șablonului tău și să faci mici corecții de final.
  • lopățica aia mică, de spui că e de jucărie, o să îți fie de mare ajutor să scobești dovleacul. Ai grijă să separi semințele iar pe urmă toată pulpa de dovleac pe care o vei scobi cu lopățica asta folosește-o la o plăcintă. O să iasă atât de bună, încât după Halloween o sa pui lopățica asta bine, într-un sertar la bucătărie: are alt gust plăcinta când dovleacul este scobit așa, față de clasicul răzuit (asta e un fel de bonus culinar la dovlecii de Halloween).
  • rotița metalică este asul din mânecă pentru dovleci spectaculoși, pentru că îți va permite să trasezi foarte precis conturul oricărui șablon pe dovleac.
  • săbiuța aia mică de plastic (care în alte seturi are și o soră mai mică, un fel de scobitoare de plastic, folosită în loc de rotiță pentru reproducerea șablonului) – o să îți fie de mare folos să împingi bucățile de dovleac decupate cu fierăstraul.

Acum că știi la ce folosește fiecare instrument din setul ideal pentru sculptat dovleci, să trecem la partea artistică: șabloanele! Bineînteles că poți să îți sculptezi dovleacul și din imaginație, dar dacă ai nevoie de puțin ajutor, mai jos o listă de linkuri cu șabloane gratuite, disponibile pentru download/print:
adevărata enciclopedie de șabloane, linkul pus de mine vă duce la colecția Boo Crew, dar selectați cu încredere și alte teme din meniul din stânga al site-ului
– anul ăsta noi avem obligatoriu în fața casei un Olaf! Ne-negociabil! Și am găsit 2 surse care mă vor ajuta: sursa 1 – din care cred ca voi face doar dovleacul cu mecluța lui Olaf și sursa 2 – dacă voi găsi un dovleac mai lunguieț
site-ul ăsta a făcut o treabă extraordinară și a adunat șabloane diverse, gratuite, cu motive diverse -de la Micky Mouse și Donald Duck, la prințesele toate (cred), la diverse personaje din desenele animate ale ultimilor ani (Baymax, Toy Story) șiiii Star Wars. Ce ai putea să îți dorești mai mult? Poate un câmp de dovleci, ca să ai material! :))

Aceasta a fost prima parte din logistica de Halloween – materialele (setul de sculptat dovleci și șabloane să nu știi ce să alegi). Cu dovlecii vă descurcați voi, în partea a II-a vom trece iar în revistă cum sculptezi un dovleac. Vom încheia cu partea a III-a, care e surpiză! :)

Partea a II-a, cea practică, cu tot procesul explicat pas cu pas

 

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *