Mega-glob de hârtie

Aveam în plan un cu totul alt glob. Unul la care visez de câteva luni și care mi-a mâncat câteva zile în ultima săptămână. Trebuia să fie Globul, numit așa doar pentru că bate Crăciunul la ușă, pentru că altfel este doar o decorație ingenioasă, surprinzătoare, potrivită oricând în an și oriunde în casă sau la orice ocazie – decorația perfectă așadar. Pot însă doar să vă dau linkul salvat cu grijă de mult timp, pentru că deși îmi fac planuri de câteva luni nu am “citit” decât pozele și asta s-a întors împotriva mea. NU forme de brioșe îmi trebuiau pentru globul/floarea asta, ci filtre de cafea și nu orice filtre de cafea ci d-alea de peste mări și țări. Nu am renunțat să fac și eu așa minunăție, doar verific opțiunile acum și revin. Să nu mă mai lungesc, o să povestesc când o să reușesc să îl fac prin ce am trecut tura asta, poftiți acum însă linkul minune – Paper posy.
Până una-alta, în afară de dezamăgirea că am fost așa de căscată, rămăsesem acum cu globuri de stiropor, vreo 200 de forme de brioșe și fără prea mult entuziasm să mă apuc de altceva. Într-o doară și mai mult ca să îmi înghit amarul, m-am apucat să lipesc formele pe glob cu pistolul cu silicon. După vreo 20 de forme lipite cam aiurea, mi-am perfecționat puțin tehnica după cum se vede în poze. După care am luat o pauză că mi se terminaseră formele de brioșe. :) Am continuat a doua zi și mi-a ieșit în final minunea asta:

glob forme muffins
Acum, ce vă trebuie:

glob polistiren

– forme de muffins

pistol de lipit cu silicon

– un marker sau tub ceva, cu care să mânuiți și lipiți formele de muffins

Cum am spus, primele vreo 20 de forme le-am lipit aiurea. După care m-am uitat în jur, să văd de ce m-aș putea ajuta să lucrez mai organizat și fără să îmi mai frig degetele la fiecare formă lipită. Am luat un marker și după încă vreo 10 forme lipite am ajuns să dezvolt următoarea tehnică: pui markerul în mijlocul formei de muffins, aduni hârtia în jurul lui, pui silicon, lipești forma de glob apasînd puțin cu markerul. În poze, arată cam așa:

potrivesti formada forma

 

 

 

 

 

 

pui siliconlipesti pe glob

 

 

 

 

 

 

Cu ocazia asta l-ați cunoscut și pe Wilson, versiunea casnică! :)

Vreo 230 de forme de muffins lipite mai târziu, globul e gata! Mai jos o poză înainte și după, pentru exemplificare.

inainte si dupa

Acum atât vreau să mai spun: proiectul e ușor, dar nu e gata în 5 minute. Evident timpul necesar diferă în funcție de dimesiunile globului de stiropor pe care îl aveți.

Comments

  1. By Ela

    Reply

    • By Monica

      Reply

      • Reply

  2. Reply

  3. By joyjoy

    Reply

    • Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *