Halloween – episodul decorații

și încă cel mai fain tip de decorații și anume comestibile :).

Tura asta am făcut una din decorațiile clasice și incredibil de simple: oase din bezea.

Rețeta de bezea am luat-o de la Laura Sava pentru că e exact cum îmi place mie: explicată pas cu pas și cu atenționări importante – dacă respecți pașii, nu are cum să nu îți iasă.
Eu am fost foarte conștiincioasă, mi-a ieșit o bezea țeapănă – numai bună de format oase cu ea. Rețeta e simplă și rapidă, puteți să o faceți liniștiți și mâine: zgomotul făcut de mixer în vasul metalic o să fie chiar potrivit, vă ajută să intrați în atmosfera de Halloween. :))
Acum vin și eu cu atenționările potrivite:
– primul os din poza cu tava a fost făcut cu posh-ul și ce capăt mi s-a părut mai potrivit, care s-a dovedit că nu e de fapt bun deloc
– al doilea os – e făcut după modelul clasic cu o pungă tăiată la un colț, numai că nu tăiasem bine
– al 4-lea os, făcut tot cu punga tăiată, a inceput să semene a os de fapt :)
– ca să diversific puțin, am făcut și niște capete de stafii. Intenționam să folosesc bomboane M&M pentru ochi si gură, dar cine știe de când au mâncat copiii rezerva mea secretă. :) Așa că am apelat la ce am găsit mai repede prin casă și asta s-a nimerit să fie boabe de cafea.
oase de bezea

IMG_0695– pentru efectul dramatic am folosit si un pic de “sânge” – tubul roșu din cutia de decorat prăjituri

IMG_0697– și poză finală, însângerate și aliniate, numai bune de ronțăit

IMG_0702
Mai găsiți idei faine și aici, de pe vremea când Metropotam făcea “Săptămâna pe bloguri culinare” și bine făcea.
Dacă apuc să îmi cumpăr tot ce îmi trebuie, o să fac mâine și bufnițele astea drăguțe. Rețeta, dacă e cineva mai harnic, o găsiți aici.
Oreo-Owl-Chocolate-Halloween-Candy-Cupcakes

No Responses

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *